ma primiti pe mail?

Monday, May 20, 2013

Cum se reinventeaza un tata

Nici nu vreau sa ma gandesc de cand nu am mai deschis o foaie de blog ca sa mai scriu ceva. Nu am patit nimic, doar ca trec printr-o perioada foarte plina de chestii care imi alunga mintea in alta parte. Chestiile astea sunt schimbari pe care le fac sau care vin in viata mea. Nu stiu daca are legatura cu cei 32 de ani pe care i-am implinit relativ curand sau cu cei doi ani ai lui Luca sau cu luna mai cand se coc ciresele si mintile. Cert este ca deodata am inceput sa simt nevoia sa ma reinventez sau mai bine zis sa mai fac niste pasi prin viata. Parintia asta vine cu mari probleme la cap si ca imi tin mintile pe craca lor am nevoie de tot felul de artificii pentru a ma privi cu ochi buni. Eu, ca parinte, pe langa toata fericiriea pe care mi-o aduce Luca, mai am si un pachet important de frici, frustrari si alte lucruri care imi viziteaza psihicul la ceas neasteptat. De scapat de ele nu am cum, dar pot sa le canalizez sau le driblez – din cauza asta la un cand de vreme ma dau de trei ori peste cap si ma transform in cate ceva. Cate ceva care mi se pare mie ca imi da mai multa putere in lupta cu mintile.

De data asta am sa ma transform in sofer. Am inceput scoala de soferi chiar si eu, cel mai infocat militant anti-masina, iubitor pana la dementa al mersului cu metroul si cu bicicleta. Deodata m-am uitat la Luca si la viitor si mi-am dat seama ca starea de normalitate asigura un oarecare confort si ca poate ar trebui sa incerc si eu sa fiu un om normal cu loc de parcare si cu frica pretului benzinii. Poate viata va fi mai usoara cu carnet si cu masina.

Sau poate m-a motivat observatia lui Luca facuta cand ne jucam de-a masina si ne cautam locurile in vehiculul imaginar – « doar Dadi (taica-miu) sta in fata la volan pentru ca el conduce. Tata sta in spate pentru ca nu conduce ». Bang, mi-a dat-o fi-meu - cu alte cuvinte eu nu am ce cauta pe scaunele din fata pentru ca nu stiu sa conduc. Doar initiatii stau acolo si deci in fata copilului meu eu sunt un terchea-berchea care nu stie sa mestece in benzina si sa invarta de volan. Hmmm. Cam nasol pentru orgoliul unui tata care se vrea "exemplul number one".

Sau poate a venit momentul ala din an in care am nevoie de o jucarie noua si ma gandesc ca asta sa fie masina ? Pana la urma nu stiu exact de ce, dar sunt in plina scoala de soferi si in plin efort intelectual de a invata si prinde logica regulilor de circulatie. Si uite asa ajung mandru acasa si astept ca Luca sa ma intrebe – « tata, ce ai facut la orrra de condus? » Ei, ce sa fac, taticule, parcari, garari si mult trafic, zic eu ca si cum as fi facut ceva asa de banal ca parca nici nu merita spus. « Tata, hai se ne jucam cu masinile. Facem pacari, garari. » Ha! Iata ca am devenit sofer pentru fiul meu. I scored! Orgoliul rezista.



Tot dintre reinventari mai am o poveste. Dupa ce s-a nascut Luca eu cu Del ne-am surprins speriati de permanenta calitatii de parinte si de greutatea cu care iti intra in sange noul rol. Eram, cred, in primele saptamani ale lui Luca si simteam cu frica cum ni se scrie in piele numele de tata si mama si ca din momentul ala in colo doar tata si mama vom fi. Un fel de tatuaj familial si social care nu mai iese cu nimic niciodata. Scarry, nu? Discutia s-a incheiat cu Del care a zis sa ne facem tatuaj cand face Luca 1 an. Sa celebram cumva intr-un mod contradictoriu faptul ca suntem parinti. Mi-a mers la suflet ideea. Imi doream tatuaj din adolescenta dar nu gasisem curajul si motivatia sa il fac. Acum ar fi fost ca un ultim gest de tinerete si independenta, o sfidare simbolica a rolului de parinte, o mica revolutie a creierelor in fata inimii donate definitv copilului, o rabufnire adolescentina pe un trup de adult. A trecut anul si nu am avut timp sa ne mai gandim la asta. Acum, dupa ce Luca a facut doi an mi-am tatuat pe mana un motiv popular romanesc care mi-a vegheat copilaria de pe un perete. E covorul de zestre al bunicii mele. Inca nu e terminat dar se lucreaza. Del mai astepta inspiratia sau cauta mileuri pe la Bacau. :) I scored again si am devenit fascinatia lui Luca. « Tata, uite tatuagiul tau. Are forme mici, are forme maaari. E terminat, tata, tatuagiul tau?”



O ultima noutate in viata noastra este ca am devenit nasi de fetita micuta si frumoasa. E frumos sentimentul de nas – parca mai capeti inca un copil pe langa al tau si parca te responsabilizezi mai tare facand asta.

Cam asta e reinventarea mea pentru moment. Sa vedeti ce e si pe capul Deliei, dar asta intr-un episod viitor. Totusi, daca sunteti curiosi arucati un ochi aici : https://www.facebook.com/pages/Swimathon-Bucuresti/525322820848417 - e posibil sa ne vedem acolo in chiloti, facand valuri.


CREDITS:
- frumoasa lumanare: http://buchetiera.ro/
- frumosul tatuaj in lucru: https://www.facebook.com/OBTBucuresti


6 comments:

  1. Foarte fain tatuajul, de bun gust şi original.

    ReplyDelete
    Replies
    1. mersi mult! stai sa il termin...atunci va fi opera completa. din cauza lui nu emigrez eu...am tara in sange. ;)

      Delete
  2. Hai cu scoala!
    da auzi, iti place sa conduci, sau o sa fii doar "sofer de nevoie"?
    daca iti place iti va fi mai usor si sa inveti si sa mergi, desi la ce trafic e in Bucuresti, nu cred ca acolo o sa prinzi "gustul".

    ReplyDelete
  3. Motiv popular - foarte, foarte tare! Din cum se vede în poză pare nici mai mult nici mai puţin decât un QR code, parol!
    Baftă la examene/sală şi trafic-oraş!

    ReplyDelete