Ne bucuram de orice rahat - se intoarce

Probabil va mai aminiti cand ziceam ca noi, parintii suntem asa dusi incat ne bucuram la fiecare cacatel al bebelulusului sau al copilului nostru. E adevarat 100% doar ca sunt cazuri cand parca de prea multa bucurie si prea apoasa o dam in disperare. 
De data asta nu mai e asa haios ca  data trecuta. "Aspect microscopic caracteristic pentru Campylobacter spp." - un fel de enterocolita.
A inceput cu niste febra inexplicabila si apoi, intr-o noapte a inceput sa il doara burta. Apoi, a doua zi a inceput sa se planga pe bune:
Ma doare burtica tataaaa
Stiu taticule, dar nu am ce sa iti fac.
Vreau teai
Bine, mai ia ceai
Tot ma doare burticaaa.
Mie imi venea sa imi dau palme cand zicea asta. Aproape plans dar vizibil indurand, copilul meu isi cauta singur alinari si tratamente. Noi stateam spectatori si ne rugam la Dumnezeu sa nu mai umple inca un pempars. Nu aveam ce face mai mult decat facusem - analize, vizite la medic, telefoane si multe poze cu scutecul plin. Si acum cand ma uit in pozele telefonului meu mi se face greata de frica gandindu-ma la perioada prin care am trecut.

Cand sufera un copil parca geme Universul si de data asta Universul gemea chiar in fata mea. Se scremea si plangea la fiecare caca, se intorcea la joaca si apoi iar revenea cu manutele la burta. Cand il lua rau durerea punea manile pe pereti si plangea scancit. Cel mai mult m-a impresionat cat de puternic poate fi un omulet asa maruntel - poate daca zacea stiam clar ca e bolnav, dar el se lupta cu durerea lui si continua sa se joace incapatanat. Se vedea cum indura si cum uita durerea imediat dupa ce trecea valul care ii umplea scutecul de apa. Eu nu as putut fi la fel de tare ca el si mai scoteam cate un oftat prelung din 5 in 5 minute, amarat fiind de neputinta, mila si suparare. Ma mai consolam cu gandul ca macar nu vomita si ca bea singur lichide multe cat sa gaseasca energie pana la urmatoarea repriza de durere + scaun foarte moale.
Greul nu trecuse. Cel mai greu e sa iei decizia sa chemi salvarea. Te tot gandesti ca nu e atat de grav, ca, uite ce jucaus e ziua, ca doar nu o fi de salvare. Cand se plange copilul  in continuu ca il doare burta si apar firicele de sange in caca ai un motiv bun de panica si de pus mana pe telefon chiar si la 4 dimineata. Cand vad o salvare ma intreb mereu oare la cine merge? Sper sa  nu fie ceva grav. Poate se duce sa faca pe taxiul si poate nu e nimeni bolnav in ea. Acum stiam la cine vine si de ce. Era pentru Luca, cel mai drag om din lume. Turbam.

Operatoarea ne-a anuntat sec ca va veni repede, 30 de minute - o ora. Poate comparat cu alte urgente era repede dar comparat cu bataile inimii mele era foarte tarziu. M-am prefacut calm cand i-am spus Deliei ca avem de asteptat. Luca inca plangea. A adormit la geam spunand ca vrea sa vina salvarea sa il faca bine. Nu stiam daca sa urlu sau sa plang. Am strans din dinti, I-am luat in brate si am adormit si eu.

Dupa o ora, cand motaiam cu totii pe canapea, a venit o doctorita care semana cu Plusica. Ten inchis la culoare, tanara si cu unghii colorate diferit. Contrar asteptarilor Plusica m-a linistit. Nu i-a facut nimic lui Luca dar ne-a lasat o hartie cu ce analize sa facem. Stiam deja inca de cu seara analizele pe care le aveam de facut deci a fost inutila vizita Plusicai, dar macar linistitoare.

M-am dus a doua zi de dimineata cu caca in borcanele la analize si cand m-am intors acasa Luca mi-a zis ca atunci cand nu va mai fi bolnavior va manca inghetata si apoi m-a intrebat de ce e el bolnavior. Iar m-a amarat. De unde atata putere si optimism intr-un pui de om?

Dupa ce am vazut numele bacteriei vinovate cu zilele de cosmar ne-am linistit cu totii. Inclusiv bacteria. Luca a invins si a cerut victorios inghetata. L-am mai amanat cateva zile pana si-a revenit total si apoi i-am dat. Ma tot gandeam in timpul bolii ca ce nu te doboara te intareste si iata ca Luca ne-a arata exact asta. Dupa ce a umplut vrafuri de scutece pe zi, pentru prima data s-a asezat pe olita si ne-a lasat acolo doua surprize. Una maro si alta galbena. Ii radea fata de bucurie atat lui cat si noua. A simtit cred ca este mai puternic decat inainte si a mai facut un pas in viata. Orice cacatel o fi un pas mic pentru omenire, dar este un pas enorm pentru om.