ma primiti pe mail?

Thursday, November 7, 2013

Ziua tatalui - comedie de week-end



Sambata dimineata. Recisor, dar soare. Parc aproape gol. Imi place ca e asa. Suntem eu cu Luca si vreo doi tati care casca adanc cu ochi mici, dar cu copiii alergand vioi. E ziua tatalui de dupa saptamana lucratoare. E momentul in care sotiile cu nervii la pamant isi alunga membrii familiei din casa pentru un moment de relaxare si pedichiura sau de gatit in liniste. Acum e comedy time la locurile de joaca pentru copii. Cine are chef de ras sa vina si sa vada cum se chinuie tatii buimaci de somn cu copiii lor in diminetile de week-end. 

Tatal zombalau (si eu printre dansii) - Primul lucru de remarcat sunt meclele daramate ale tatilor - cred ca majoritatea suntem hangover dupa vreo vineri mai pierduta cu handralaii. Toti masculii privesc piezis, cu gura lasata si cu parul valvoi la copiii lor care sar ca niste floricele de porumb. E sfarseala in toate trupurile de tati de la locul de joaca si odata cu ea apare si credinta in sufletul nostru, redevenind ortotocsi la ceas de oboseala - Doamneeee, da Doamne, Dumnezeul meu, sa nu ma mai puna sa alerg ca imi bubuie capul. Doamneeee, da Doamne sa gaseasca un copil cu care sa se joace linistit si sa ma lase pe mine sa zac pe bancuta asta ( pe care abia imi incape fundul, caci de rupt ce sunt m-am asezat pe bancuta copiilor de langa casuta de lemn ). Ochii privesc piosi la Cer implorand indurare, iar fata sta incordata simuland grija pentru copil - sa cumva sa nu cada de pe barele alea ca pana ma ridic sa ajung el...
Cu fetele astea sifonate ne mai privim cateodata scurt in ochi iar ochii vorbesc intre ei: "frate, abia m-am trezit azi dimineata. Nici cafeaua nu am apucat sa o beau si uite-ma in parc."
" Da fratioare. Se vede. Si eu la fel. Dar las ca ajungem noi acasa ".
Atat si apoi ne vedem de amarul nostru. Doar atat vorbesc ochii nostri pentru ca doar atat ne intereseaza. Copiii alearga in continuare si noi bantuim epuizati parcul sau stam scarbiti de noi pe vreo bancuta sau balansoar.
In afara de fata daramata a tatilor-zombie se mai poate rade si de mersul infranat si impiedicat de lipsa de chef. Fiecare isi cauta cate un loc retras, echidistant de orice alt tata din parc in asa fel incat sa nu existe sansa vreunui dialog social si spera sa ramana acolo toata ziua. Doar ca nu merge asa: copilul vrea in leagan, vrea alergat cu tata sau vrea sa bea apa. Atunci tatal se ridica ranit, incet, ca un operat de hernie de disc si zambeste larg catre copil - cu dragoste nu zic, dar si cu durere ca isi pierde locul de odihna - si se duce tarsait la locul faptei. Se merge prin parc ca si cum am avea papuci de casa in picioare si se geme soptit sa nu ne facem de ras. Zombie land curat.

Tatal sa-l ia dracu’ - Cateodata mai apare cate un tata odihnit care topaie si alerga ca un descreierat. Pe ala il uram cu totii. Copii nostri devin fanii lui si ne cer si noua jughineala.
 "Tata, vreau si eu sa ma arunci peste cap" si micile brate se agata instant de pantalonii mei.
"Da, taticule. Intai il omor in chinuri pe domnul care ti-a dat ideea, ma sterg de sange si apoi ne jucam cum vrei tu". Toti masculii din parc se "uita urat pe" tatal spargator de greva. Simtim ura pura. Nu il bate nimeni pentru ca suntem prea obositi sa ne mai deranjam si cu asta si ne resemnam cu jucatul aparent energic cu copiii nostri. Ei simt ca functionam in trei pistoane si se multumesc si asa. Poate si d-aia isi iubesc mamele mai mult. Hmmmm.

Tatal facebooker – Din cand in cand mai apar si tatii gadgetari care nu vad pe unde merg pentru ca se uita in telefon non stop. Sunt genul de parinti care se joaca cu stanga cu copilul pentru ca tre’ sa dea like cu mana dreapta pe facebook la te miri ce postare. Tot ei par sa fie surzi – copilul vrea la leagan, el e pierdut in ecranul tactil al smartphone-ului si ingana mecanic « da, tata ». Copilul repeta. Da, tata. Leagan. Da, tata. Leagaaan. Da, imediat. TATA, VREAU LA LEAGAN ! Stai domne. ca mergem. Ofteaza, blocheaza telefonul sacait si se cara sictirit sa impinga leaganul cu o mana. Cu mana cu care nu scrie un tweet.

Tatal fotograf – e asa de incantat ca a iesit cu copilul incat nici nu are timp sa se joace pentru ca face poze la foc automat sau filmeaza. Incinge telefonul, aparatul foto sau ce mai are prin raftul cu chestii cu lentile si senzor. Copilul coopereaza plictisit, zambeste complezent pana isi baga tatal in p**da ma-sii si o rupe la fuga enervat. Tatal mai face o poza la copilul alergand si fuge si el catre alte cadre reusite.


Tatal nesimtit – imbracat in trening fumeaza langa copii si scuipa. Asta inca miroase a batura si isi injura copilul si il bate ca o bestie daca ii iese din cuvantul lui de tartor tembel.

Tatal knocked-out – acesta este mama copilului. Adica tatal a fost asa de rupt de somn incat tot mama a iesit cu copilul.

Voi de care tati sunteti ? Daca sunteti nesimtiti, apasati va rog pe X-ul din coltul de sus al ferestrei.

13 comments:

  1. :))....ce chic e pustiul! Zombalau, foarte frumos. Te scuzam pentru literele lipsa.... altfel, nu te-ai mai incadra in profil :P

    ReplyDelete
    Replies
    1. Iar am mancat litere?!?? Sunt dus! Unde?... Sa corectez macar

      Delete
  2. Ziua de azi a inceput bine si a continuat si mai bine cand am citit articolul tau si m-am amuzat foarte tare. Am recunoscut toate tipologiile de tati pe care le-ai prezentat. Eu sunt tatal knocked-out.

    ReplyDelete
  3. Replies
    1. Dima : Da' de ce sa platesc eu pentru altii ? Ce, eu i-am pus sa puiasca daca nu isi permit ( financiar ) ? Puitul nu-i obligatoriu, deci ...

      Delete
    2. :) nu de bona sau de bani e nevoie. Ci de somn

      Delete
    3. Pai cam asta e rolul bonei : sa elibereze cateva ore din programul parintilor, ca sa doarma sau sa-si rezolve problemele ...

      Delete
    4. Asa e. Dar in cazul de fata nu e cazul. Imi place zombie-ereala. :)

      Delete
  4. Haioasă tipologia taţilor!Super!

    ReplyDelete
  5. Uai, barbat-mio e tatal sa-l ia dracu! Si ma enerveaza cumpliiiiiiiiiiiiiit si pe mine ca nu pot tine pasul cu fiu-mio in parc pentru ca a setat deja niste asteptari :)) De multe ori imi povesteste ca vin copiii sa se joace cu el, iar unul odata l-a luat de mana si l-a tras in partea lui. Dar stii ce e trist? Copiilor cu tati mai "ocupati" (sa nu le zic altfel) simt lipsa lor foarte acut. Nush pe ce lume traim, zau.. :(

    ReplyDelete