ma primiti pe mail?

Wednesday, November 13, 2013

De ce? De ce? De ce?





Nu mai stiu cand si nici despre ce a fost primul « de ce ? » al lui Luca. Ar fi trebuit sa il notez. Cred ca primul "de ce" a venit odata cu primele propozitii pe care le-a zis. Cred ca acum vreun an si ceva. De atunci "de ce-ul?" a fost cea mai folosita intrebare si cred ca va mai fi pana cand va pleca din casa catre lumea sa de adult unde poate va gasi raspunsurile. Sau mai multe intrebari. Nu conteaza.

Ce conteaza e ca de cand a inceput Luca sa ma intrebe "de ce" eu am inceput sa caut raspunsuri. Stiam ca va veni perioada asta din amintiri - imi amintesc cateva de ce-uri din copilarie cu tot cu raspunsurile care ma urmaresc si azi. De ce mana curenta a scariilor rulante merge mai repede decat scara? Mi-a explicat taica-miu cum stia el mai bine cu viteza unghiulara, raze de cerc si analogii cu senilele tancurilor de m-a dat pe spate. Eram ca la conferintele TED cu gura cascata si imi venea sa aplaud. Intelesesem ceva complicat si misto pe care colegii mei de scoala generala nici nu il visau. Am fost mandru de tatal meu si de mine ca am inteles. Cand a venit momentul in liceu sau in facultate sa invat despre viteza unghiulara eu stiam deja, caci ea era prietena mea inca din copilarie. Atunci mi-am dat seama cat de important este sa dai un raspuns intreg la intrebarea "de ce?". Cu toate astea de multe ori parintii mei nu aveau de unde sa gaseasca raspunsuri la intrebarile mele nebune si imi spuneau ca am sa invat la scoala. Ma ofticam la maximum pentru ca ma rodea curiozitatea si imi juram ca eu voi sti raspunsurile la toate intrebarile
cand voi fi mare. Am tinut minte si asta si asa m-am prezentat in fata primului "de ce?" al baietelului meu. Ma simteam pregatit pentru orice intrebare, cu rabdarea la indemana si cu pagina google deschisa (in cazul in care m-ar fi intrebat vreo capitala din Africa pe care nu o stiu sau vreo formula chimica, caci sunt lemn la capitolul asta).
- Ai vazut Luca ca au cazut frunzele ? il intrebam eu toamna trecuta.- Da. De ce ?Bang ! Dece-ul ! Ce ma fac ? Aaaaa, au cazut pentru ca a venit toamna. De ce ? Pentru ca dupa vara vine toamna. De ce ? Pentru ca asa avem  noi anotimpurile in emisfera nordica. De ce ? Pentru ca ….. ooof, taticule, e o discutie luuunga. De ce ? …pai, pentru ca Pamantul e rotund… De ce ? Si m-am oprit. Nu am reusit sa merg cu de-ce-ul pana la sfarsit. Am ratat cu frica de a nu intra prea mult in amanunte si explicatii prea grele si am facut ce detestam in copilarie – am amanat raspunsul.A mai trecut un an:- Luca stii ca acum vine toamna iar ?
 - De ce ? - Pentru ca dupa vara vine toamna.- De ce ?- Pentru ca asa avem  noi anotimpurile in emisfera nordica.- De ce ? Pentru ca ….. ooof…ia stai ! Mai tii minte ca noi locuim pe planeta Pamant ? Da. Si mai stii ca planeta Pamant e ca o bila care se invarte in jurul Soarelui? Da. Sa stii ca bila asta de balambane in timp ce se roteste si cand se balambane in sus vine mai putina lumina la noi si se face mai frig si vine toamna. Hai sa iti arat. Daaaaaa !Am luat o lanterna si un glob pamantesc si i-am aratat. Ne-am jucat, cred, o ora intreaga cu ziua si noaptea si anotimpurile luminand globul si facand sunet de greieri si cocosi. Mi-am luat o piatra de pe inima. De fapt, eram si eu in stare sa explic ceva ca si tatal meu. Ma simteam tata cu puteri depline, savant de nivel international si super-erou. Imi tinusem si promisiunea fata de mine din copilarie. Eram fericit !

Au urmat apoi multe de ce-uri la care am raspuns cum m-a taiat capul, fara sa ma chinui sa dau explicatii « la nivelul unui copil de 2 ani jumate ». Am inceput sa cred ca nu exista o bariera asa de mare a varstei si ca e bine sa vorbim ca unui adult. Copiii nostri sunt mai destepti decat noi si decat ne asteptam noi sa fie. Eu am surprize mereu in sensul asta. M-a intrebat intr-o seara de ce scoate locomotiva aburi si am inceput sa ii explic cu ajutorul unei carti pentru scolari (care e foarte misto) cum functioneaza motorul cu aburi. Simteam ca exagerez, dar am mers totusi pana la capat. La motorul in 4 timpi l-am pierdut de client pentru ca era deja tarziu, dar surpriza placuta este ca si astazi stie cum functioneaza un motor cu aburi. Stie despre piston, despre presiune si depre cum ard carbunii si fierb apa in cazanul din fata locomotivei. E ciudat sa auzi un copil de 2,5 ani zicand cuvantul piston ca si cum ar zice catelus-de-plus dar vad ca merge. Asa ca a inceput sa nu imi mai fie frica de « de ce ? ». Ba chiar imi place de el.

Partea si mai buna a acestei intrebari este ca am invatat sa vorbesc mai clar ca sa evit intrebarile inutile. Eu nu stiam ca ne-am pervertit discursul de-a lungul vietii si ca in realitate vorbim numai franturi de ganduri fara sa transmitem mesajul clar – am aflat asta de la Luca. In loc sa zic « trebuie sa vii cu mine la piata » si sa stau apoi 10 minute sa il conving, prefer sa spun « te-as ruga sa mergi cu mine la piata pentru ca imi face placere sa mergem impreuna si pentru ca mama are nevoie sa ramana singura pentru a termina ceva la serviciu » si asa merge fericit din prima.Am mai aflat tot de la el ca multe lucruri le facem fara sa gandim – tata, de ce ai tipat la mama ? pentru ca m-a enervat. De ce ? Pentru ca…pur si simplu m-a enervat. De ce ? Pentru ca…hmmm….nu mai stiu. De fapt, …..cred ca nu m-a enervat. De ce nu te-a enervat? Pai, pentru ca o iubesc. De ce ? Pur si simplu.      Aha…pur si simplu. ……………Tata, ce inseamna pur ?.... Ma bucura ca a reaparut de-ce-ul in viata mea pentru ca el epureaza discursul, ideile si modul de a fi. Am invatat sa gandesc mai simplu tocmai pentru ca am mers cu de ce-ul pana la capat. Pana la esenta. Pana cand am aflat de ce fac ce fac, de ce simt ce simt. Asta e un alt exemplu ca prin copil ne crestem si pe noi. E genial !Voi ce faceti cu de-ce-ul ? Ii spuneti ca va invata la scoala peste cativa ani sau cautati pe google ca sa nu pareti nepregatiti ? J

11 comments:

  1. Cred ca voi face uz de: google, enciclopedii, dictionare si cam tot ce mai am prin casa. Este foarte important sa primeasca un raspuns satisfacator. Eu le-am primit, insa din pacate si azi aud pe strada cate un "de ce" urmat de vesnica "uite de-aia"...

    ReplyDelete
  2. Este un de ce nesfarsit la care cel mai mult faca fata, "tatal sa-l ia dracu" din dotare :))))))

    ReplyDelete
  3. ce fain , frumos tare si util tare ai scris! taticii implicati sunt cei mai tari! mai ales daca sunt si destepti:)

    ReplyDelete
  4. Cred ca multi copii si-ar dori un tata care sa le raspunda la astfel de intrebari... Felicitari pentru toata rabdarea de care dai dovada si pentru modul in care il cresteti pe Luca!

    ReplyDelete
  5. Un raspuns prea elaborat il plictiseste pe copil. Insa nu m-am temut de raspunsuri un pic mai stiintifice.Cand intreaba de ce bate vantul...si trebuie sa explici diferentele de presiune atmosferica intre doua mase...chiar e o provocare.Pe ei ii intereseaza sa priceapa mecanismul...intreaba de ce, ca sa afle de fapt cum ....Comparatiile cu diverse obiecte din universul lui imediat sunt foarte bune.Chestia cu lanterna a fost super. De fapt, daca ii explici si diferenta lumina -intuneric ceea ce ai facut deja mai atingi un subiect...poate elimina frica de noapte daca pricepe ca e un fenomen normal.Iar pe you tube sunt o groaza de filmulete concepute pt varsta lor, care sa explice problemele geografice.Doar ca unele nu sunt in limba romana. De ce -urile dureaza cel putin pana la varsta de 7- 8 ani.Apoi, stiind deja sa citeasca, copiii incep sa caute singur raspunsuri in dictionare sau pe google.

    ReplyDelete
  6. pe bunee? adica exista o explicatie stiintifica pentru care mana curenta merge mai repede decat scara rulanta? si eu care credeam ca un Dorel a reglat-o prost si a lasat-o asa conform cu traditia romaneasca "las-o ba ca merge si-asa" :)))

    ReplyDelete
  7. eu am preferat sa dau raspunsuri...aaaa... fanteziste, ca dintr-o carte cu povesti...
    de genul : de ce e cerul asa de sus?
    eeee...hai bagati gugl, sa va vad!
    :P
    raspuns corect: ca sa nu dam cu capul!
    si copilul a fost satisfacut!
    ;)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, da, si la noi era cam asa, tati era cu raspunsurile stiintifice, eu eram cu raspunsurile SF. S-a prins destul de repede de rolurile astea, asa ca ne intreba pe amandoi, la cei ii raspundeam eu se tavalea pe jos de ras, pe taica-su il lua in serios. Partea proasta a fost ca, chiar si cand incercam sa-i explic eu ceva la modul serios, ma banuia ca iarasi fabric SF-uri si nu ma credea :D si l-a tinut chestia asta pana prin ciclul primar, efectiv trebuia sa mearga la taica-su sa-i confirma ca am vorbit serios cand i-am explicat ceva la geografie, sau la stiintele naturii
      Maria

      Delete
  8. Bravo Dedi, bine zis si minunat ai procedat.... Eu am periodic faze din astea cu "de ce"... mi se pare o dovada ca creierul e inca in functiune... chestia e ca la mine sunt din ce in ce mai rare :) Astept sa creasca fi-miu sa ma mai 'trezeasca' si pe mine...;) Succes!

    ReplyDelete
  9. Da cand vrea ceva dintr-un magazine si nu vrei sa-i cumperi cum reactioneaza? Ai vreo strategie? Eu am esuat lamentabil la orice incercare si ori ii cumpar ce vrea ori il las sa planga 10 min pana uita!

    ReplyDelete
  10. Thom inca nu a inceput cu de ce-urile, insa imi este clar ca nu o sa-l aman cu raspunsul pana ajunge la scoala. Ma gandesc ca, cel mult, l-as amana pana punem mana pe o enciclopedie in care sa aflam raspunsul sau pana ne intalnim cu x, care este expert in y. :)) Si toate astea doar in cazul in care raspunsul meu nu este unul satisfacator - fie el fantezist, fie el realist-stiintific.
    In orice caz, pana una alta, noi ne-am prapadit de ras ascultandu-l pe Louis CK povestind despre de ce-urile fetitei lui. http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=BJlV49RDlLE

    Ah, si pentru ca tot e Gaudeamus: la Humanitas a aparut o carte "Intrebari mari de la cei mici ... la care raspund niste oameni foarte importanti"(http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEntreb%C4%83ri-mari-de-la-cei-mici) care pe unii parinti i-ar putea scoate din buclucul de ce-ului.

    ReplyDelete