Suntem in trenul spre Bacau. Afara, desi e dimineata devreme, e deja cald. In vagon bate un frig placut de pe sub scaune si Deliei i-au inghetat picioarele. Celor doi batranei din fata noastra nu le-au inghetat, doar au pantaloni grosi si niste genti printre picioare. Sunt doi bunici de oras din genul ala foarte jucaus cu copiii, invatati sa ii necajeasca in joaca.
Imi dai mie biletele tale?
NU! PLEACA DRAGONULE! Le striga Luca iritat.
Imi dai mie senvisul tau?
NU! E al meu. Pleaca! Pleaca crocodilule!
Am trecut peste frecusul asta social destul de usor dar nu am mai rezistat cand a scos din papornitele alea dintre picioare un snickers baban si i l-a dat copilului nostru. Asta micu, mut de uimire, nici nu stia ce sa faca. Nu mai pusese mana niciodata pe asa ceva. A ezitat inghitand in sec dar nu l-a luat. Imi venea sa il pocnesc pe batran peste ochelarii aia nevinovati. Luca mi-a zis ca e curios sa guste. Acum imi venea sa il mai pocnesc pe batran inca odata. Am cedat si l-am lasat sa guste. Apoi ne-am tirat pe alte locuri departe de batranii ultra-sociali si de niste copii care zbierau in jurul unei tablete mici si colturoase. Am pierdut in fata societatii prea batrane si needucate si in fata unor copii care au trezit tot vagonul cu voiosia lor. Mi-am amintit cu ocazia acestor intamplari ca acum un an eram in trenul spre Tulcea si ne luptam cam cu aceiasi monstri - galagia din tren si ghidusia vecinilor de scaun cand il vedeau pe Luca. Atunci a fost simplu sa il adormim pe boracel pentru ca a picat la san. Se uita lumea lung la momentul de nuditate partiala dar pe noi ne durea la basca - copilul avea nevoie de san si hrana iar alaptatul era cel mai normal lucru din lume. Acum s-au mai schimbat lucrurile, Luca e intarcat de aproape o luna. Inca cere sa suga si inca pipaie sanii mamei, dar s-a obisnuit ca este "baietel mare" care nu mai are nevoie de "apiti". A scris Delia ceva pe blogul ei despre asta dar de acolo nu se prea intelege prin ce am trecut ca sa il intarcam pe Luca (si pe Delia). A fost greu si foarte lung.
Si anul trecut, ca si acum, eram in tren cu un copil mic cu nevoile sale de dragoste, mancare si somn. Atunci toate astea se intamplau usor si comod la san dar acum fiecare nevoie are locul si timpul ei separat. Cred ca din cauza asta a fost asa de greu sa ne intarcam familia - toti trei depindeam de sanii Deliei pentru dagoste, mancare si somn. Alaptatul era momentul cel mai bun al zilei pentru Luca in mod clar, pentru Delia in mod direct si pentru mine in mod exceptional. Ne bucuram toti trei de momentul ala de liniste si drag. Pentru mine era cea mai simpla pauza, pentru Delia era pe langa pauza, cred cea mai emotionanta apropiere de copil, iar pentru Luca era totul. Lumea lui a gravitat timp de doi ani si cateva luni in jurul sanilor mamei lui. Cum naiba sa renunti usor la asa ceva? Eu nu pot traduce chestia asta pe intelesul meu decat reducand la ceva cunoscut si absurd - e ca si cum m-as fi nascut fumator, as fi fumat doi ani si apoi cea care mi-a aprins tigara in tot timpul asta vine si mi-o ia din gura. Pai cum sa inteleg si cum sa renunt la fumat? La fel si saracul nostru copil. Din motivul asta Delia a hotarat o intarcare lunga si treptata. Nu cred ca exista clinica Alen Carr pentru intarcat in Romania ( asa cum exista pentru fumat) si din pricina asta am luat-o pe calea drumului lent. Mie mi s-a parut logica propunerea Deliei dar ceva parca nu mergea. Erau dese cazurile cand ii spunea lui Luca ca nu ii mai da "apiti" dar copilul era la san. Sau cand hotarata sa nu il mai alapteze noaptea se trezea mufata la copil. Se mai intampla, de asemenea, sa hotarasca ferm ca nu se mai adoarme copilul la san, dar cand bagam capul pe usa ii gaseam lipiti si adormiti fericiti. Mai sa fie... Nu cumva si Deliei ii era cam greu sa renunte la alaptat? Nu cumva dupa doi ani de aprins tigara micului "fumator" o fi greu sa renunti la a o mai face? Nu cumva pana si cei care vand droguri o fac tot din adictie? Mi s-a parut des ca alaptarea e tot un fel de drog dar am zis ca sunt eu nebun si am tinut-o pentru mine. In momentul in care a inceput dez-alaptarea mi s-a confirmat ca era vorba de un drog puternic pentru amandoi: o bomba hormonala pe care si-o injectau zilnic. Deci, era clar ca sunt doi junkies prinsi in dansul "da-mi-iti-mai dau". Cand il auzeam noaptea pe Luca tanguidu-se ma lua groaza. Mama, imi mai dai? Mama, vreau putin. Imi dai putin? Parca il auzeam pe Kurt Cobain sau pe Amy Whinehouse cautand prafuri prin cartier. Nu pot sa iti mai dau, raspundea stins Delia, convinsa ca i-ar da, dar poate de rusinea mea il mai amana. Cred ca atunci cand nu eram acasa se drogau mai linistiti. La un moment dat a inceput sa ma oboseasca teribil dansul asta de-a adictia si am tipat la Del sa se hotarasca odata daca il mai alapteaza sau nu. A zis ca e hotarata sa nu, dar nu poate. Aha, deci, am avut dreptate - ii era greu si ei din pacate. In ciuda hotararii a mai durat niste luni pana cand am tipat din nou, cred ca mai tare de tata asta si s-a decis sa nu ii mai dea deloc. A urmat o saptamana bizara de sevraj pentru amandoi cu tipete, strigate si insomnii dar apoi ca prin farmec s-au vindecat. In Luca inca mai apare pofta ca intr-un fost fumator la revelioane si betii, iar in Delia...hmmm...nu stiu..poate asisdearea, dar nu arata.
Ce am pierdut eu sau ce am castigat? Teoretic nimic, dar practic, mai fatalau fiind participam afectiv la momentul lor de alaptare si imi placea pana si mie dansul lor dragastos. Nu vedeam (Doamne fereste) nimic erotic in asta (desi e posibil sa fie ceva foarte andanc ingropat - careva tare pe psihanaliza? ). Imi placea pur si simplu dragostea dintre ei. Era asa de multa in momentul alaptarii ca primeam si eu. Acum dragostea s-a transformat in ceva mai fizic si mai matur intre noi si copil, iar eu sunt benificiarul unei atentii mai sporite in lipsa sanilor. Deci 1-0 pentru ta-su...dar nu e chiar asa... E
complicat.
Mai avem vreo jumatate de ora pana la Bacau si Luca doarme linistit pe Del. Del zambeste si ea linistita si fericita. E fericita de dansul lor nou.
La voi cum a fost? Careva dintre tatici a simtit la fel ca mine? Ati
simtit intarcarea sau dormeati la ora aia?
LATER EDIT: se pare ca atmosfera de tren mi-a afectat firul gandurilor si ca nu am transmis mesajul pe care voiam sa il transmit. Am primit pe adresa redactiei feedback constructiv asa ca iata-ma cu corectura: Nu reiese din textul meu ca de fapt Del isi dorea foarte mult sa il intarce pe Luca si ca interventia mea ( care nu a fost asa de ferma ca in text ) nu a facut decat sa ii dea sprijinul de care avea nevoie. Nu eu am vrut asta si si nu am dat cu pumnul in masa familiei. Ne-a fost greu sa ne despartim de alaptat pentru ca ne placea si daca sunt mandru de ceva, sunt mandru ca am reusit toti trei in conditiile in care cred ca toti trei ne doream lucrul asta ( chiar si Luca care acum e foarte bucuros ca e baietel mare. Si ca bonus, de cand cu intarcarea am trecut si la purtat chilotei prin casa dupa ce a cerut chiar el ). Ce am vrut defapt sa subliniez este ca alaptatul nu e bun si placut doar pentru copil ci si pentru mama ( si tangential tata ) si ca renuntatul la el e dureros pentru toata familia. Iar comparatia cu junkies... Bai nene, chiar asa se comportau! ;)
.JPG)
Luca era deja agitat de acasa ca urmeaza sa fie distractie si era ca un arcusor cand a intrat in mall. Tata, ce e cu luminile alea? Tata, vreau la cascadaaaaa! Tata, vreau la animaleeee! Uite, o corabie. Uite un lac, copii, barci. Parca venise prima data la mall. Era, ce-i drept, abia a doua oara, caci nu prea "bagam mecla in mol" de felul nostru incercand sa ferim copilul de distractiile cu prea mult plastic si iz de fast food. Ca sa umplu golul pana la film l-am plimbat timid pe ici pe colo in timp ce Del era la o terasa cu prietenele – girls night out in timpul filmului - am devenit experti la folosit orele libere la maximum. Spre bucuria mea cel mai mult a stat la pet shop privind pestii. Bun. A trecut usor.
Cand au inceput reclamele Luca se uita tinta la ecranul mare. Am vazut un preview la nush’ ce film de animatie care nu avea nicio logica. Simina imi zice amuzata din stanga ca nu a inteles nimic. Eu rad si incuviintez. Luca tipa cat poate – « Asta e porcarie, tata ! ». Rad copios la gluma lui – era pus pe caterinca, dar nu stia saracutul ca la cinema nu se urla ca sa acoperi volumul sistemului de sunet sourround. Dupa vreo alte cateva replici in gura mare s-a prins ca tre’ sa o ardem mai piano si a intrat in ritm. De atunci in colo (pana cand s-a plictist la film) s-a comportat ca un om mare. A ras, a privit, a rontait si baut suc, a discutat cu mine pe marginea filmului – ce sa mai..a fost o placere sa il am partener de cinema. M-a uimit cat de « matur » a fost, demonstrandu-mi inca o data ca toate fricile si problemele sunt in mintea parintor iar copiii sunt super bine adaptati si adaptabili si ca invata din mers indata. Tragand linie a fost misto la cinema, in ciuda emotiilor mele. Filmul mi s-a parut bun DOAR pentru copii, cu toate ca am mai mijit un ras pe ici pe colo si eu. Imi pare rau ca nu am mai vazut sfarsitul, dar nu am insomnii din cauza asta. Sunt, de alftel, multumit ca Luca nu a rezistat 91 de minute la film. Sper ca asta sa insemne ca viitorul lui nu va fi in fata TV-ului sau a ecranului cu filme. Imi doresc sa fie un copil jucaus in natura. Filmele sa ramana asa…de duminica, dupa hora. 
Au mai trecut inca niste ani si am intrat in lumea parintilor cu aniversari jucause de facut. Ne-am tot perindat prin casele oamenilor, cu cadou, cu aparat foto, cu tort si cu multa rabdare. Am vazut ca aniversarile sunt o explozie de bucurie, energie si distrugere prin locuinte – copiii alearga bezmetici in toate directiile, jucariile zboara ca la tornada, plansetele se amesteca cu rasetele de iti vine sa iti iei campii, sucul se amesteca cu prajitura pe covor si canapea, iar amprentele se amesteca cu balele pe televizor. Ce sa mai… dezastru. Logic e sa fugi de acasa la aniversari de copii. Deci ii externalizam in locuri neutre si child proof. Ce le vine parintilor cel mai la indemana ? … ia sa vedem ghiciti ? Mecul ! Pana acum am refuzat sa merg la doua aniversari ale unor oameni dragi doar pentru da erau la Mec. Spaima de mancarea aia plina de mizerii a fost mai mare decat dragul de prieteni si am refuzat.
Desi parca ii inteleg si pe ei de ce au ales Mecul pentru distrat copii - nu e la ei acasa, au spatii dedicate lor, jocuri si comedii inauntru folosibile pe orice veme si anotimp si cica ar fi si ieftin. Deci daca nu vrei sa iti distrugi casa la anversari mergi la mec. Nu? ... NU! Exista si altceva. Locuri de joaca pentru copii, cluburi de copii... Oricum s-ar numi tot aia sunt - locuri departe de mobilierul casei si de televizorul cu ecran plat si mare din sufragerie, departe de peretii proaspat zugraviti ai casei noastre si de jucariile copilului, neimpartibile cu nimeni. Aici gasesti tot ce iti trebuie pentru o aniversare lipsita de griji si de mec puisor. Azi va prezint Elefantelul Curios – e o un loc de joaca pentru copii (si nu numai ca cica fac si cursuri and stuff) din zona Berceni. E locul unei prietene de-ale noastre care e la inceput de drum. Ca sa ne faca pofta ne-a chemat sambata trecuta la inaugurare (eu mai fusesm odata la inaugurarea pentru prieteni, acum m-am dus si la cea pentru bloggeri :P ). Nu am sa intru prea tare in amanunte pentru ca puteti vedea ce si cum din poze. Bref: e un loc frumos, luminos, cu multe jucarii si comedii (inclusiv muuuult ravnita trambulina), cu oameni care supravegheaza bland dezmatul copiilor si cu un nume ... cel putin curios. :)
Pe Luca tot incercam sa il ferim de mancarea din galantare dar e greu sa gasim ceva aproape de sanatos si gustos. Am impresia ca fac trafic de droguri cand cumpar carne, pui sau oua prin parcari la ore tarzii, cand poate saracul producator bio sa isi livreze marfa. Mai mult, ca sa afli de un producator bun de branza si smantana trebuie ori sa faci parte din cluburi exclusiviste pe facebook ori sa ai pe cineva care are pe cineva care cunoaste pe cineva care POATE taie un vitel saptamana viitoare.
Mi-a cam ajuns cutitul la os (os cumparat de la tara) la capitolul mancare - ne tot chinuim sa cumparam cate o bucatica de ceva care mai este cat de cat mai putin toxic sau comestibil. Cand nu gasim trage Del sa faca in casa tot felul de chestii in conditiile in care nu mai traim in secolul bunicii cand femeia chiar avea timp de gatit. Inteleg ca suntem multi si ca trebuie sa macam toti, dar chiar sa inghitim toate mizeriile parca nu prea imi vine.
