ma primiti pe mail?

Thursday, May 10, 2012

Non violent, fă?


In general zambesc tot timpul la copil, rad cu sotia si ne distram in trei. Avem o viata tihnita si ii multumesc Celui de sus pentru asta . Problema e cand se intampla sa intru mai fucked up pe usa si in casa sa gasesc si mai fucked up decat e in mintea mea. Asta se intampla cand and am nervii gata sa plesneasca pentru ca am fost nevoit sa stau mai mult la serviciu si eram deja la capatul puterilor iar telefonul zbarnaia ca la posta cu sms-uri de grabire ca "nici ea nu mai poate". Atunci sa ma vad!
Ma urc agitat in metrou, injur in gand intre statii pentru ca stam prea mult, imi reprim pofta de a decapita pe cei din pasajul Unirii care nu merg in ritmul meu disperat si mai bag inca o portie de injuraturi pana la Titan tot din cauza vitezei garniturii de tren. Ies de la metrou deja desfigurat de nervi cu gandul ca sunt asa de aprope de casa de parca deja aud circul care va urma. Asta se numeste ca vin cu capsa pusa. Energetic vorbind, vin acasa carand dupa mine toata mizeria acumulata de la toti colegii de serviciu plus cativa gigawati acumulati de la Del + Luca, prin telefon. Cand intru in casa suntem toti deja gata de bataie.
"Hai ca nu mai pot, mai ia-l si tu. Nici pipi nu am apucat sa fac". Nici nu termina de spus asta, il abandoneaza pe Luca si fuge catre baie. Pentru capul meu terci de la ora aia asta este o declaratie clara de razboi, desi nu e decat o taiere grava de pisare. Vezica nu are minte si se pare ca nici eu, pentru ca incep imediat sa imi vars raul pe ei.
Ma duc catre usa baii si zic raspicat cu vocea invers, in raspar: "Ce a insemnat asta? Nici nu intru bine in casa si mi-l si arunci?". Luca era deja cam pus pe treaba si cum simte ca plesnim, plesneste si el. Incepe sa strige "maaaamaaaa" si sa dea din toate membrele. Il pun jos, el sare cu pumnii in usa de la baie continuand sa urle. Del iese desfigurata de furie si imi maraie un "esti nesimtit" foarte apasat, smucind si plodul in brate ca sa il calmeze. Desigur ca Luca simte furtuna si ploua si el. Ploua cu lacrimi si urlete, eu traznesc cu magarii gratuite la adresa Deliei, ea pareaza cu tunete de aparare si cu grindina din priviri. Si asa "plouam" (nah, ca am reusit sa il conjug, imi mai ramane sa incerc si " a oua":) ) vreo jumatate de ora pana fluviul de frustrari isi micsoreaza valtoarea. Oricum, seara e stricata desavarsit.
In plus, fata de dialogul cretin plin de rautati mai e ceva care nu iese la suprafata: lista de porniri reprimate. E bine ca sunt reprimate, caci altfel am fi ca in jocurile de pe PC. Cea mai comuna pornire este sa dau cu el de pamant cand zbiara aparent fara motiv, sa mai dau odata cu el de pamant cand zbiara mai tare dupa ce zbiara, sa dau cu ea de pamant pentru ca e la fel de nervoasa ca mine. Banuiesc ca tot asta simte si Del. Va imaginati ce ar iesi daca nu ne-am reprima asta? Va imaginati ca unii nu si le reprima?
Oricum, cand am ajuns in momentul violentei imaginate din timpul furtunilor de nervi este deja cam prea tarziu. Cred ca putem evita chiar si furtuna. Sunt de acord ca energia nasoala trebuie sa iasa pe undeva, oala minune numita familie trebuie sa scoata aburul pe la supapa, dar cred ca se poate si fara sa iasa puroi. Nu puteam eu sa intru zambind in casa si sa inteleg ca Del e la capatul puterilor iar ea sa inteleaga ca si eu sunt supt de o zi grea la serviciu? Apoi ne pupam si leneveam psihic toata seara. Pai, puteam. Dar nu era asa usor ca o cearta.



Deci unde e adevarul? Imi e clar ca la noi nu este. Vad asta pe chipul copilului care cand ne certam priveste ca la tenis, cand la unul cand la altul. Cateodata striga si el sau, cand e el mai matur decat noi, incearca sa ne momeasca cu jucarii ca sa incetam. E clar ca nu ii face bine sa vada nervi iesiti pe gura si nici noua nu ne prieste episodul. Deci ce e de facut? Mergem la cineva care stie.  Exista un curs de comunicare non-violenta pentru parinti, in cuplu, iar acum exista si pentru tati.
http://www.nonviolenta.org/cursuri/superdad-bucuresti

Banuiesc ca acolo putem invata sa transformam kilowatii de nervi in lumina curata. Eu sunt curios si as incerca cursul. Daca vreti si voi aveti grija ca in cazul cursului pentru tati: "Vom crea un mediu sigur şi plăcut exclusiv pentru taţi. Vom învăţa prin exerciţii, jocuri de rol, discuţii şi împărtăşirea experienţei personale. " Eu inteleg ca mediul sigur si exclusiv pentru tati este ori o carciuma ori vreo toaleta mai dichisita. :)

Cill out!

27 comments:

  1. Stai sa vezi citi nervi o sa iti faci pina reusesti sa iti schimbi atitudinea... reprimarea e cea mai buna faza, dar doar cind ai cum sa te descarci.
    La mine e posibil la tigara luata la momentul "cerut" de corp, dar daca sunt intrerupt, fac mai rau si iar ma chinui sa ajung in "starea corecta".
    Apoi o sa ai nervi si mai mari cind tu depui tot efortul necesar sa intri cu zimbetul pe buze, sa il pastrezi pina la descarcarea nervilor (adica la tigara de la geam) iar ea pare ca nu face nimic sa ajute situatia...
    Oricum, se poate...

    ReplyDelete
  2. pai domm'le ai exprimat ceva familiar, ca sa spun asa... recunosc pana si citatele.
    sunt momente cu nervi in care - n-am crezut ca-i posibil - lumina si culoarea se schimba pana ajungi sa vezi realmente negru.
    Pe mine cel mai tare ma rupe privirea copiilor de dupa astfel de izbucniri reciproce parintesti, imi vine sa imi bag capul intre prag si usa si sa trag vartos.
    Mai nou, nevasta ma tot imbie cu un curs pentru nervii parintilor, insa n-am reusit inca sa fac pasul. Imi vine sa zic ca-s ocupat si n-avem bani, insa probabil suna a procrastinatie. Dar poate facem un grup si primim discount si-o bere dupa (are si aia efect psihologic, conform reclamelor Bergenbier).

    Acum fac un experiment cu mine, am decis sa tratez nervii nu drept o materie reziduala pe care trebuie s-o inghit si s-o tin ca un butoi cu smarcuri pana la urmatoarea improscare. I-am schimbat personificarea in fum, ca sa dispara mai rapid :))
    In fine, merge mai bine, 5 zile si mi-am redus drastic ridicarile de voce si negatiile. Acum trebuie sa-mi amintesc cum e si cu romantismul, sa vezi aici belea mare :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Miros ca vom merge impreuna la curs. :)

      Delete
  3. same shit la mine. si cand terminam imi dau seama ca doar am stresat inutil piticul cu ochii plansi.
    doar o problema am.... cursul este extraodinar de departe de mine (probabil ca asta e cea mai la indemana scuza)....problema e ca mi se par foarte gay intalnirile astea...probabil reminiscente din copilarie + filme

    ReplyDelete
  4. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete
  5. Amuzant :))) Imi aminteste de ce se intampla si la noi in casa acum 2-3-4-5 ani. La noi rezolvarea a venit de la mine, odata ce mi-am acceptat sotul cu toate toanele lui, i-am recunoscut deptul de a fi nervos la fel ca si mine. Chiar daca eu eram cea care era tocata toata ziua de prunci, avea si el dreptul la limitele proprii, diferite de ale mele. Abia dupa asta l-am simtit empatic, iar furtuna incepea sa se potoleasca doar dupa niste tunete slabute, ramase fara ecou. :p Sigur se poate si invers, cu sotul care-si accepta sotia cu toate toanele ei, dar la ce orgolii zac in majoritatea barbatilor...rar o sa vezi asa ceva. Totusi nu conteaza de la cine vine atitudinea, ceea ce conteaza e rezultatul. :) Succes!

    ReplyDelete
  6. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete
    Replies
    1. :))))
      le-am pus pe amandoua. nu am putut alege. :)

      Delete
  7. Foarte misto! Cu puctul pe i :))) Credeam ca numai la noi e asa!

    ReplyDelete
  8. Pana implineste Luca 3-4 ani cam tot asa va fi sa stii. Noi incercam, de regula, sa scapam de energia negativa la fitness, dar eu tot aveam niste crize de plans maxime, departe de ochii copilului...adica in alta camera!:) Iar sotului meu ii recomandam sa iasa putin afara cand simte ca nu mai e ok (asta o stiam dintr-o carte despre cresterea copilului), sa faca niste ture in jurul blocului, chestii d-astea.
    Dar tot ne certam in fata copilului cand era mic, acum rar de tot ca are 4 ani. Ce pot insa sa-ti spun sigur e ca piciul stie in sufletelul lui cum sunt parintii lui de fapt, stie daca e iubit si isi da seama instinctiv ca certurile astea nu sunt foarte reprezentative pentru familia lui si nu il fac sa se simta in nesiguranta.
    Mai rau e de noi, ca ne uzam nervos si dupa aia ne si cufundam in regrete, ne simtim vinovati. Sa scrii cum e la curs, chiar sunt curioasa!

    P.S. Ah, si noi mai faceam o chestie. Dupa ce ne revarsam furia, si eram chiar calmi, il luam in brate, ne jucam cu el si ii ceream scuze ca am tipat. Ii spuneam ca mami si tati sunt uneori nervosi dar asa sunt oamenii mari. Asa se poarta ei cateodata chiar daca se iubesc mult. Iar pe el il iubim si mai mult. Seara decurgea de obicei normal odata incheiat show-ul...

    ReplyDelete
  9. Eu cred ca acest curs e cam tardiv. Ar fi trebuit inceput cu un curs ( inainte de conceperea plozilor ) in care sa li se explice viitorilor parinti ( care nu pot pricepe singuri ), ce inseamna cresterea unui plod, pentru nervii, banii , timpul si viata lor. Asta, ca sa poata decide in cunostinta de cauza ...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu cred ca e tardiv. De fapt cam toate cursurile se fac la fel. Si la facultate incepi cursurile dupa ce ai dat admiterea fara trial period. Vezi zice ca facultatea o poti schimba. Iar eu voi zice ca si mintea o poti schimba cand vrei.

      Delete
    2. E tarziu, nene, sau nu-ti dai seama? Sa compari facultatea cu boracii e dovada unei prostii imense. SUPORTA ADEVARUL: AI FACUT COPII, TI-AI F....T VIATA. SI DACA MA CENZUREZI SAU IMI STERGI COMENTARIUL, ASTA NU SCHIMBA REALITATEA.

      Delete
    3. MINTEA O POTI SCHIMBA CAND VREI? PE CE LUME TRAIESTI, BIETUL DE TINE?

      Delete
    4. MINTEA O POTI SCHIMBA CAND VREI? CE-AI FUMAT, NENE?

      Delete
    5. Corect, am futut viata, a ramas gravida si a nascut un copil. Tare metafora! :)

      Delete
    6. @tzipi: ...si cursul respectiv sa dureze in jur de 20 de ani...sa-ti faci macar o idee de ce inseamna sa cresti un copil...si la sfarsitul acestui curs sa ai diploma de "parinte" insemnand astfel ca esti aprope apt sa faci unul :)))))))))))))))

      Delete
    7. suntem artefici gandurilor si emotiilor (pozitive si negative) pe acre le traim....deci da...mintea o poti schimba.

      Felicitari Dedi pentru sinceritate..si pentru modul frumos in care scrii.

      cat despre cursul tardiv....nu cred ca si-ar avea rostul....pentru ca inainte nu ai mintea unui parinte....deci nu cred ca ai intelege perfect conceptele unui astfel de curs...eu m-am convins ca fraza "tu nu ai deci nu poti intelege" are un mare sens de adevar

      Delete
    8. Sa ma scuzi, insa povestea asta cu : nu poti pricepe decat daca te dai cu capul de pragul de sus, se aplica fiintelor cu anumite deficiente de inteligenta ( ca sa nu zic altfel ).
      Oamenii pe care ii ajutacapul, reusesc sa priceapa pe ce lume traiesc si daca nu experimenteaza pe pielea lor.

      Delete
    9. Tzipi, esti deja de-a casei. Dar sunt curios de ce citesti un blog de parinti daca nu vrei copii. Sa inteleg ca te documentezi pentru o viitoare decizie in cunostiinta de cauza? Sau citesti doar din plictiseala? :)

      Delete
    10. Ideea este ca in momentul in care nu esti parinte tu poti spune ca faci si dregi….dar (si aici parinti imi pot confirma) in momentul in care il ai se cam schimba modul de a vedea lucrurile…iar ecuatia nu mai este atat de simpla cum era inainte sa il ai.

      Stii cum e… ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din piata….tu acasa te gandesti ce si cum sa cumperi…dar cand ajungi acolo sunt multi alti factori care te influenteaza.
      Asa si cu bebele….inainte vorbesti si faci planuri cu o minte relaxata si un organism care nu are hormoni(la mama ma refer) dati peste cap….dar mai apoi…..
      Oricat ti-ar spune alti cum e….pana nu vezi tu cu ochi tai si nu simti pe pielea si cu mintea ta…nu ai cum sa stii cum vei reactiona si cum vei trai experienta de parinte.

      Cat despre parinti frustrati… nu cerd ca a avea momente de frustrare in primi ani din viata puiului tau e ceva atat de grav. E normal atunci cand cu totii (membri familiei) trebuie sa se adapteze unui nou stil de viata si unei noi viziuni a acesteia.

      dar aceasta este doar o parere...un mod de a vedea lucrurile...al meu mod. :) va voi povesti daca a fost sau nu ok...dupa ce voi avea un copil :))

      Delete
  10. Aici nu pot decat sa-ti dau dreptate : si cursurile la facultate incep dupa ce ai dat admiterea ( e exact aceeasi greseala ). Rational ar fi,ca inainte de admitere, sa existe un test de aptitudini si un mini-curs, in care sa li se explice oamenilor cu ce se mananca meseria respectiva : ca sa nu mai nimereasca atatia oameni, in meserii nepotrivite, care o sa-i chinuie ulterior.

    Cam la fel si cu puitul : eu tot zic ca e necesar cursul ala sa fie facut inainte ca oamenii de a lua decizia sa puiasca. Cred ca ar fi mai putini parinti frustrati, mai putini plozi chinuiti, etc ( nu o lua personal, ca vorbesc in general ).

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da. Ai dreptate cu facultatea. Doar ca la faza cu copii nu prea iti poate spune nimeni ce te asteapta. Copii sunt asa diferiti ca nu se aplica nici o regula. Deci la puit tre' sa riscam. ;)

      Delete
    2. bai fratilor...cele mai umlte dintre frustrari vin din faptul ca esti complet nesigur si ai un puternic sntiment de neputinta in a alina durerea unui neajutorat nu din "futut viata" "plod" "borac" "puit" si altele asemenea.
      corect, nu toata lumea isi doreste copii. asta nu inseamna ca sunt idioti unii sau ceilalti sau mai superiori si nu va mai lasati coplesiti de stirile de la ora 5. doar pentru ca un parinte normal are din cand in cand nervi sau isi doreste (intr-un mod stupid si constant) "sa-i fie bine copilului nu inseamna ca-si chinuie "plodul".

      Delete
  11. Nu e obligatoriu sa fie asa. Noi suntem mai spre 40 de ani, (am incercat cativa ani sa facem copilul asta, da' ce-i drept ne-am si apucat tarziu), poate si asta a ajutat, ca intre timp multinationalele ne-au spalat creierii si ne-au invatat cum sa ne alegem mai bine cuvintele si tonul. Reguli pe care le respectam: nu sun niciodata sotul la birou sa ma plang ca e greu sa cresti un copil, si sa faci prezentari sau negocieri e greu. Chemam o tanti de 2 ori pe sapt cateva ore, timp in care eu ma duc la sala si vin de acolo ca noua. El are de asemenea o seara de fotbal+bere de saptamana. Cand suntem acasa nu stam amandoi cu copilul in acelasi timp, sta numai unul, facem cu schimbul ca sa minimizam erodarea. La supermarket merge numai el - cu lista, la shopping de tzoale numai eu, etc etc. Dar: o sa treaca timpul si o sa ne fie dor de vremurile astea cand copiii erau mici si noi (mai) tineri. Asa cel putin zic bunicii :)

    ReplyDelete
  12. Spor la curs, CNV (NVC) e o abordare foarte faina. Noi lucram cu elemente din ea in Oradea si Cluj, daca intereseaza pe cineva. Lucrezi cu mintea si atitudinea. Daca vrei, desigur :-)

    ReplyDelete
  13. La noi fetita e maricica, se apropie de 3 ani si de cand a inceput sa vorbeasca e pe post de moderator, daca ne apuca cearta. Cum o auzim "da' de ce tipati?", ne cam linistim. Daca nu, pur si simplu vine si ne pune manutele pste gura si ne zice "taci". Asa ca, nu avem variante decat comportamentul cat de cat civilizat...

    ReplyDelete